"Estimări locale independente au ajuns la concluzia că perimetrele conțin rezerve importante de hidrocarburi."
Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) a elaborat un proiect de hotărâre de Guvern de aprobare a transferului drepturilor și obligațiilor aferente unui număr de 40 de acorduri petroliere de concesiune privind tot atâtea perimetre de hidrocarburi de la OMV Petrom la Dacian Petroleum, firmă înființată de Ion Popa, fostul director general al Petrom până la privatizare, în perioada 1992-2003, alături de 3 foști executivi de top ai gigantului petrolier american Weatherford.
În ianuarie, OMV Petrom a anunțat că a semnat un contract de transfer a 40 de zăcăminte onshore de țiței și gaze către firma Dacian Petroleum SRL, cu precizarea că transferul drepturilor și obligațiilor din acordurile de concesiune respective este supus aprobării autorităților, conform Legii Petrolului. În raportul OMV Petrom pe primul semestru al anului se menționează că transferul "este așteptat să se încheie în a doua parte a anului 2020".